Prin această metodă se poate aprecia caracterul benign, malign sau de suspiciune al unei formaţiuni tumorale cutanate
Pe tot parcursul anului, dar în special vara, pielea noastră este expusă activității razelor solare. Această expunere poate genera deopotrivă leziuni noi, precum pete pigmentare sau nevi melanocitari, dar și modificarea nevilor preexistenți.
Astfel, în cazul tuturor persoanelor, este necesară o examinare dermatoscopică cel puțin o dată pe an pentru a preîntâmpina probleme mai grave. Prin această metodă se poate aprecia caracterul benign, malign sau de suspiciune al unei formațiuni tumorale cutanate. Marele atu al acestei metode este reprezentat de caracterul său noninvaziv.
Cu ajutorul unui dermatoscop, această tehnică mărește imaginea leziunii examinate și permite observarea unor detalii imperceptibile la examenul clinic. Dermatoscopia este o metodă neinvazivă și nedureroasă, care permite diferențierea între leziunile benigne şi maligne şi identificarea precoce a unui melanom.
Melanomul, cel mai periculos tip de cancer cutanat, are o incidenţă în continuă creştere. El poate apărea fie pe o aluniţă pre-existentă sau că o leziune nouă. Totuşi, dacă este depistat în faza iniţială, poate fi tratat cu succes.
În cazul pacienţilor cu multiple aluniţe, se poate realiza harta dermoscopică digitală ce oferă posibilitatea stocării informaţilor macroscopice şi dermoscopice. Acest lucru permite pacientului monitorizarea precisă prin examinări periodice şi comparative ale leziunilor cu risc de transformare. Programul ne pune la dispoziţie nu numai sistemul de studiere a detaliilor aluniţelor ci şi posibilitatea calculării unui scor de risc şi posibilitatea stocării acestor date pentru comparaţii necesare la consultaţiile ulterioare.
Sistemul FotoFinder 2019 este cel mai nou sistem de monitorizare a nevilor melanocitari și de detectare precoce a cancerului de piele.
Cu ajutorul FotoFinder 2019 putem monitoriza întreaga piele prin tehnologia ATBM (Automated Total Body Mapping) precum și alunițe individuale pentru a observă evoluția lor în timp. Se știe că apariția alunițelor noi poate ridică semne de suspiciune. Sistemul Fotofinder 2019 poate detecta leziunile nou apărute de la o examinare la altă, de la cele mai mici dimensiuni, permițand astfel monitorizarea lor mai atentă prin fotografii clinice și dermatoscopice la cele mai bune rezoluții.
Sistemul FotoFinder 2019 se adresează atât pacienților care doresc o evaluare completă a nevilor melanocitari de pe corp în scop preventiv, cât și pacienților cu risc mai înalt de a dezvoltă tumori cutanate (de ex. pacienți cu antecedente personale sau familiale de melanom sau alte neoplasme cutanate, pacienți cu nevi atipici multipli, pacienți cu istoric de arsuri solare, pacienți imunosupresați sau care urmează să efectueze radioterapie cutanată).
Persoanele cărora medicul dermatolog le-a spus că prezintă risc crescut de melanom ar trebui să apeleze la acest test o dată sau de două ori pe an. Dermatoscopia anuală se recomandă în scop preventiv tuturor persoanelor.
Dermatoscopia este obligatorie la observarea oricăror formaţiuni cutanate suspecte, precum: apariţie şi creştere rapidă a unei aluniţe cu aspect distinct, cu margini neregulate şi culoare neomogenă, modificare a unor nevi vechi sau sângerare.
Clinica Medispa oferă atât posibilitatea investigării tumorilor cutanate, prin dermatoscopie și videorematoscopie, cât şi excizarea acestora, clasic sau cu laser.
Contactează specialiștii Clinicii Medispa
În funcție de diagnosticul tau, Clinica Medispa te poate ajuta cu tratamente eficiente, realizate de medici experți. Află mai multe informații despre diagnosticul tău și tratamentele pe care le punem la dispoziție.
Conectează-te cu specialiștii Clinicii Medispa și găsește soluțiile și tratamentele perfecte pentru tine.